De peste 6 ani, Raluca scrie povestea ei alături de fme, construind pas cu pas relații, echipe și momente care dau viață culturii companiei. Ca HR Business Partner, a trecut prin toate ramurile resurselor umane, iar prin energie și curiozitate reușește să aducă împreună oameni și valori, transformând echipele în comunități mai puternice.
Care este rolul tău în companie și de cât timp lucrezi aici?
Lucrez de 6 ani și 7 luni la fme, iar rolul meu actual este de HR Business Partner. De-a lungul timpului m-am implicat în toate procesele de resurse umane: de la recrutare, administrativ și documente, până la dezvoltare de proceduri, organizare de evenimente interne și externe, employer branding și susținerea echipelor. Pe scurt, am purtat mai multe pălării, inclusiv de Office Admin, dar toate cu același obiectiv: să aduc echilibru și claritate în modul în care lucrăm împreună.
Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci zi de zi?
Cred că „zona mea de geniu” este partea de matching: să găsesc punctul de întâlnire dintre valorile oamenilor și cele ale companiei. Fie că e vorba de candidați, angajați sau manageri, îmi place să mențin echilibru și relații sănătoase. Curiozitatea mă ajută să port conversații valoroase cu oricine, de la colegi juniori, la lideri de echipă, la top management, și să construiesc un mediu în care oamenii se pot dezvolta în direcția care îi motivează.
Cum arată o zi obișnuită pentru tine?
Încep ziua prin a-mi stabili prioritățile. Activitățile mele variază de la interviuri de recrutare la discuții cu hiring managers și colaborarea cu diferite departamente. Apar adesea situații neprevăzute, dar îmi propun mereu să găsesc soluții și să ofer sprijin acolo unde este nevoie.
Dimineața îmi fac mereu timp să îmi salut colegii și îmi place să luăm prânzul împreună.
Cum ai descrie cultura fme?
Pentru mine, cultura fme înseamnă în primul rând relații bazate pe încredere, stabilitate și transparență. Am văzut evoluția proceselor și a echipei de-a lungul anilor, iar asta aduce nu doar reziliență, ci și dezvoltare personală și profesională. Îmi place că rezultatele sunt măsurabile prin feedback real, inclusiv NPS (Net Promoter Score), ceea ce ne ajută să știm unde să îmbunătățim și ce să sărbătorim. Îmi place că păstrăm deschiderea către schimbare și adaptare, inclusiv la noile tehnologii și moduri de lucru.
Care a fost cea mai mare provocare și cum ai depășit-o?
La început, acum 6 ani, una dintre provocările amuzante a fost organizarea teambuilding-ului, la doar două săptămâni după ce m-am angajat, când am aranjat colegii pe camere fără să îi cunosc prea bine. A fost o lecție de comunicare și adaptare. Pe termen lung, provocarea a fost să gestionez singură multe procese de HR timp de câțiva ani. A fost dificil, dar experiența m-a ajutat enorm să mă dezvolt.
Ai o amintire frumoasă care ți-a rămas în minte?
Sunt multe, de la evenimente externe, unde am dat interviuri pentru a-mi depăși emoțiile, până la momentele de echipă de la petrecerile de Crăciun sau team building-uri. O experiență specială a fost organizarea participării colegilor la un campionat de fotbal, unde i-am văzut bucuroși și implicați, ceea ce mi-a adus și mie o mare satisfacție.
Ce îți place să faci în timpul liber?
Îmi place să investesc în minte și corp: odihnă, sport, timp în natură. Citesc cărți de psihologie și istoria modei, două pasiuni vechi. Îmi place să dau mai departe ceea ce am învățat prin mentorat și coaching, ca un „legacy” personal.
În plus, călătoresc mult. Pentru mine, 2025 a fost „anul călătoriilor”, și la propriu, și la figurat. Am avut ocazia să descopăr locuri și culturi noi, dar și să mă cunosc mai bine pe mine, prin sesiuni de coaching.
Ce mesaj ai pentru colegii tăi, acum când fme România aniversează 20 de ani?
Să ne bucurăm de micile reușite în fiecare zi și să sărbătorim împreună fiecare succes. Cred că asta ne unește și ne motivează. Și, foarte important, să rămânem deschiși unii față de alții, de la fiecare coleg putem învăța ceva valoros. Ah, și să ne bucurăm de soare! Fiecare rază e un reminder că mai avem o zi în care putem construi și experimenta lucruri frumoase.
Fii parte din povestea fme! Urmărește-ne pe LinkedIn și verifică pagina noastră de cariere, poate următorul rol deschis e chiar pentru tine.


0 Comentarii